Tuesday, 22 January 2013

Cu Boboteaza prin M-ții Orăștiei

Am început acest an cu o bucurie mare si nemeritată atunci când părintele, știind că îmi place muntele, m-a sunat să mă cheme cu el la sfințitul caselor și gospodăriilor de pe munții din jurul schitului unde slujește. A fost ca un vis frumos și sper ca fotografiile să dovedească cu prisosință acest lucru.
Am pornit de dimineață, la începutul unei zile superbe de iarnă cu un soare ce își trimitea razele strălucitoare peste neaua proaspătă. Lumina reflectată din abundență de albul zăpezii și albastrul încântător ce se arăta printre ferestrele de nori anunțau un succes fotografic al acestei drumeții.




Trebuia să ajungem pe la gospodariile a zece case răsfirate prin acești munți la distanțe apreciabile una de alta. Deși e greu de aproximat, consider ca a fost vorba de un traseu de 10-15 kilometri cu urcușuri si coborâșuri destul de abrupte.
Primele două case erau așezate la poalele muntelui pe care urma să-l înfruntăm, ca niște puncte de învigorare la linia de start. Oamenii așteptau cu bucurie sosirea părintelui cu apa sfințită.




Mai apoi a fost nevoie ca unul din cei care locuiau acolo să vină să ne arate poteca ce urca în sus pe povârnișul muntelui spre următoarea locuință, aceasta fiind acoperită cu un strat gros și neatins de zăpadă.





Pe la jumătatea urcușului peisajele de iarnă au început să apară în toată măreția lor. Natura îmbrăcată în haină albă, scăldată de razele soarelui, își desfășura întreaga ei frumusețe la picioarele noastre. Nu știam încotro sa mai îndrept aparatul de fotografiat spre a surprinde fiecare colțișor din minunăția pe care o aveam în fața ochilor.







Următoarele case se aflau pe povârnișul muntelui, imediat ce am ieșit din padurea prin care trecea poteca. Oamenii au venit în întâmpinarea noastră bucuroși de oaspeți, care sunt atât de rari prin locurile acestea greu accesibile.




Pe măsură ce urcam tot mai sus, măreția peisajelor devenea tot mai impunătoare. Mă simțeam călcând pe un tărâm de poveste. Mai degrabă decât un amărât cu un aparat de fotografiat în mână s-ar fi pretat să calce pe-acolo un Strâmbă-Lemne sau un Sfarmă-Piatră. Nu m-aș fi mirat ca de dincolo de crestele munților să apară un zmeu înfricoșător care să mă privească cu niște ochi fioroși și înfometați.








Aici în munți oamenii își îngroapă morții aproape, mai precis în spatele casei. Fiecare familie are micul cimitir propriu, astfel încât îi au lânga ei pe cei care au plecat la odihnă.




Trecuserăm deja pe la jumătate din case și începeam sa mă uit în spate, mândru de distanța străbătută și de înalțimea la care am ajuns.





Și totuși mai era de urcat...









Pe drum ne-am întâlnit cu un măgăruș. Ne-a urat drum bun și am mers mai departe, nu înainte de a-i fura un prim plan.








Se pare că totuși Strâmbă-Lemne a trecut pe-aici...






O fântână săpată în munte ne anunță că ne apropiem de o gospodarie. Este ultima de-aici din vârful muntelui, spre următoarea și ultima pe care o mai avea de sfințit părintele începem deja să coborâm.






Pe drumul de coborâre observăm urmele a trei lupi care au trecut înaintea noastră cu puțină vreme.





Părintele a terminat de sfințit si ultima casă și mai avem timp înainte de lăsarea serii să coborâm cea din urmă pantă abruptă a muntelui pe care cu atâta râvnă l-am străbătut.


În concluzie a fost o drumeție binecuvântată și nesperată, care pe lângă bucuria duhovnicească cu care m-a încărcat, mi-a reamintit de frumoasa țară pe care o avem, moștenită de la strămoșii noștri daci. Potecile pe care am călcat se poate să fi fost aceleași cu cele pe care le străbăteau si ei cu multe veacuri în urmă. Și totuși, chiar dacă potecile se poate să se fi schimbat în timp, cu siguranță munții au rămas aceeași, falnici și impunători, ca cei care își construiau cetățile pe ei cu multă vreme în urmă... 

5 comments:

  1. la cat mai multe astfel de "drumetii" binecuvantate!! spor in toate cele bune, Doamne ajuta!

    ReplyDelete
  2. Ma bucur nespus pentru tine ca ai avut privilegiul de a participa alaturi de Parinte la astfel de momente ce te inalta sufleteste si duhovniceste. Fotografiile deosebite ce ne incanta privirea dar si sufletele poarta in ele o tripla amprenta: a maiestriei fotografului, a frumusetii naturii ce salta parca la fiecare nou pas,si bineinteles a Harului lui Dumnezeu ce face ca primele doua aspecte sa coexiste intr-un mod atat de minunat. Binecuvantata continuare! Pace si bucurie!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc pt cuvantul frumos. Doamne ajuta!

      Delete
  3. Cu mult drag! si ce deosebit e fondul muzical ce l-ai ales! Doamne ajuta!

    ReplyDelete